Unii ar zice că tot ce contează este mâna pricepută a barmanului. Alții ar zice că depinde de compania în care îl savurezi, locul sau cu ce îl prepari. Noi nu negăm niciuna dintre aceste afirmații, însă vom încerca să demonstrăm că scaunul de la bar pe care stai atunci când îți descânteci cocktailul are un rol cel puțin la fel de important. 🙂

Și iată de ce. Chiar dacă nu ne dăm de multe ori seama, corpul are o influență majoră asupra psihicului și invers. Mai exact, atunci când psihicul este relaxat, corpul se relaxează și el. Și atunci când corpul este relaxat transmite mesaje pozitive către creier. Deși nu vorbim aici despre obiceiuri atât de sănătoase precum sportul, acesta este un bun exemplu pentru afirmațiile de mai sus. Așadar, corpul și poziția corpului nostru ne influențează la rândul lor starea de spirit. Poziția corpului este ajutată enorm de scaunele pe care ne așezăm și asta pentru că ele funcționează ca un suport pentru întregul corp care le cedează greutatea și care se mulează pe acestea.

Fiind însă mai înalte decât scaunele obișnuite, scaunele de bar nu sunt întotdeauna cele mai bune prietene pentru corpul tău. De aceea, noi le recomandăm pe cele pe care le poți regla în funcție de preferințele tale, acest lucru fiind posibil atunci când scaunele dețin un piston cu gaz care permite ajustarea înălțimii.

Pe lângă înălțime contează mult și materialul cu care este tapițat șezutul scaunului și care ar fi fantastic să nu transpire după o ședere mai îndelungată.

Îți recomandăm să testezi, așadar, aceste „ingrediente” și acasă, în cazul în care bucătăria ta este prevăzută cu un bar insular, iar dacă ai un restaurant, poți citi mai multe despre alegrea scaunelor pentru bar aici, unde am expus mai în detaliu acest aspect.

Te invităm și să răsfoiești catalogul nostru cu scaune de bar, să alegi modelele care îți plac și să ne contactezi cu încredere pentru a stabili împreună ce ți se potrivește. Nu uita că avem posibilitatea de a crea și scaune de la A la Z și putem folosi în realizarea acestora materiale și culori care să se asorteze de minune cu spațiului tău. Luăm în calcul și cocktailurile de nuanțe. 🙂